Top Road Movies

Am zis să încerc ceva diferit. Ştiu că nu e tocmai anotimpul călătoriilor, dar cu atât mai mult pentru a privi un film şi a ne face poftă de plimbare în sezonul care va urma. Sunt convins că ştiţi sau măcar intuiţi ce înseamnă un road movie. Teoria ne spune că este vorba de o peliculă a cărei acţiune se desfăşoară, aţi ghicit, de-a lungul unei călătorii; călătorie în care, de regulă, personajele îşi schimbă viziunea generală despre viaţă sau chiar obiceiuri, perspective, mentalităţi. Această categorie de filme este un pic aparte, deoarece de regulă se transcend genuri, nefiind o părticică dintr-o categorie mai largă ci o încadrare de sine stătătoare. Road movie-urile au apărut cu multe decenii în urmă însă sfârşitul anilor ’60 / începutul anilor ’70 au adus cu sine un adevărat val de pelicule construite într-un stil total neconvenţional, aşa că nu e de mirare că douăsprezece din cele patruzeci de piese prezentate mai jos datează din acea perioadă. De asemenea, unele nume sonore de actori / regizori au avut o afinitate consistentă pentru road movies, merită citaţi aici Jim Jarmusch, Jack Nicholson, Jean-Luc Godard, Wim Wenders sau Warren Oates. Faptul că lucrurile se petrec în mişcare poate fi captivant dar totodată enervant pentru spectatorii care preferă o desfăşurare mai aşezată, mai calmă.

Înainte de a vedea nominalizaţii aleşi de mine fac o ultimă precizare importantă: lista de mai jos nu se vrea nicidecum exhaustivă; în alcătuirea ei am încercat să triez filmele care se apropie cât mai mult cu putinţă de definiţia de road movie, lăsându-le deoparte pe cele care s-ar încadra într-o sferă asemănătoare dar nu identică precum cea de chase film (film de urmărire – The Fugitive, North by Northwest, Face/Off etc.). A trebuit, din motive de spaţiu şi timp să renunţ la unele road movie-uri (cu părere de rău pentru Natural Born Killers, Ulysses Gaze şi altele) în favoarea celor alese. Nu în ultimul rând, a fost un efort măricel să aleg, să văd şi să revăd aproape treizeci de producţii pentru care amintirile fie nu existau, fie începeau să se cufunde într-un văl de ceaţă. Au fost multe ore frumoase petrecute pentru a vedea peliculele care constituie acest top, încă la fel de multe pentru a mă documenta şi a aşterne rândurile de mai jos. O mulţumire faină din partea voastră care m-ar bucura mult ar fi să puteţi veni cu o sugestie, o părere, fie şi un film pe care credeţi că l-am omis sau care v-a umplut nişte minute cu folos; road movie, desigur. Dar asta la final, simt că am vorbit destul, haideţi să vedem ce a ieşit 🙂

40. Dead End

SUA/Franţa, 2003; Regie: Jean-Baptiste Andrea, Fabrice Canepa; Distributie: Ray Wise, Lin Shaye, Mick Cain 

Dead End

Deschidem acest top cu un horror destul de cuminte, adică aproape fără sânge. Nu şi fără salturi cardiace, căci suspansul este bine hrănit şi inteligent desenat iar concluzia ne va duce cu gândul la splendidul twist din Identity. Plăcută senzaţia de a vedea un film de nişă în care clişeele nu sunt deloc clişee ci chiar converg spre un deznodământ neaşteptat.  Ingrediente: noapte, întuneric, apariţii misterioase, dispariţii misterioase, tensiune, momente tip „nu mă duc singur la baie”.

Despre ce e vorba: Aparent avem de-a face cu un horror banal în care personajele pier unul câte unul. Finalul ne dezvăluie soluţia unui puzzle mult mai inteligent.
Cu ce se merge: Maşina familiei, care sigur că se mai şi strică
Unde duce drumul: Departe în noaptea din ce în ce mai întunecată, spre dubiosul şi inaccesibilul Marcott.
Moment memorabil: Apariţia Cadillacului negru va crea un efect similar electricităţii statice pe epiderma antebraţului.
Adaptare neaoşă: O familie pleacă la grătar. Nu numai că se pierd pe drum, dar uită şi de unde au plecat.

39. Dumb and Dumber

SUA, 1994; Regie: Peter Farrelly; Distribuţie: Jim Carrey, Jeff Daniels, Lauren Holly, Mike Starr

Dumb and Dumber

Cam pe când eram eu pui rulau pe Cartoon Network, printre altele, desenele cu Harry şi Lloyd. Ce nu ştiam pe atunci e faptul că au fost făcute după filmul omonim în care Jim Carrey scoate pe rând toţi aşii din mânecă spre a ne face să râdem copios. Pentru cei care îl ştiu (şi majoritatea ar cam trebui) nu va fi nicio surpriză constatarea că porţia de râs vine garnisită pe ici, pe colo,  cu scălâmbăieli exagerate, momente mai greţoase sau tip „hmm ooook”. Una peste alta, se râde şi se râde bine, deşi destinaţia, spre deosebire de restul comediilor din top, este însuşi absurdul. Poate că ajutate de un scenariu mai consistent, eventual sub bagheta unui alde Stiller sau Russell, poantele lui Carrey ar fi ţintit mai adânc în suflet. Nu-i bai, nici Airplane n-are un Dumnezeu iar asta nu-l împiedică să treacă agale drept una din cele mai bune comedii ever; iar dacă ţineţi cu tot dinadinsul la ceva mai consistent cu nenea Jim, aveţi oricând la dispoziţie The Eternal Sunshine sau Truman Show.

 Despre ce e vorba: Doi tolomaci vor să-i returneze servieta unei tipe sexoase care chiar nu are nevoie de ea. Păzea !
Cu ce se merge: Cei din generaţie cu mine, mai ştiţi dubiţa cu aspect de cuţulache, nu ?
Unde duce drumul: Spre Aspen care, surprinzător, nu e în Nebraska
Moment memorabil: Se râde des şi bine, unii ar opta pentru faza cu ardeii iuţi, eu m-am prăpădit la cea cu poliţaiul care îi opreşte pentru consum de alcool.
Adaptare neaoşă: Caut o prietenă da’ nu găsesc vs O telecomandă – două

38. Zabriskie Point

SUA, 1970; Regie: Michelangelo Antonioni; Distribuţie: Mark Frechette, Daria Halprin

Zabriskie Point

Primul film american al lui Antonioni este totodată şi unul dintre cele mai lipsite de conţinut ale marelui cineast european. Simbolistica aparentă nu duce pe un teren solid, iar personajele, având asociate replici străvezii, par a fi nişte marionete cărora li s-au tăiat o parte din sfori. Departe de a blama un titan al cinematografiei, scenele din film nu sunt corelate iar problema nu rezidă musai în inconsistenţă (vezi Weekend-ul lui Godard un pic mai încolo), cât în nepotrivirea pe toate planurile între gesturi, acţiuni, replici şi cadre. Şi totuşi nonsensul este retuşat cu un touch artistic impresionant, iar dincolo de deriva în care personajele şi spectatorul se zbat deopotrivă, răzbat explozii de sunet şi lumină. Păcat că originea acestor erupţii ne este insuficient elucidată.

Despre ce e vorba: Un tânăr căutat de autorităţi pune mâna pe un avion şi zboară în mijlocul deşertului. Acolo întâlneşte o fată de care se îndrăgosteşte.
Cu ce se merge: Avion, cu motor, …
Unde duce drumul: Fix în mijlocul pustiului
Moment memorabil: Explozia din final şi momentul superb care o succede, cu accente psychedelice date de Come in number 51, your time is up de Pink Floyd. Cărţile care erup de pe rafturi, alimentele care explodează din frigider, bucăţile de lemn, plastic şi metal împrăştiate ca o masă informă, totul asamblează în minte imaginea începutului cosmic, câteva minute în care uităm că scena în sine, ca şi celelalte de altfel, nu are niciun liant care să o ţină aproape de restul.
Adaptare neaoşă: El se dă jos pe bicicletă în mijlocul câmpiei, o întâlneşte şi nu o iartă. Eventual incendiază şi un bordei.

37. Diarios de motocicleta

Argentina/Chile/Peru/Brazilia/SUA, 2004; Regie: Walter Salles; Distribuţie: Gael Garcia Bernal, Rodrido de la Serna

Diarios de motocicleta

Fani ai lui Che de pretutindeni, uniţi-vă ! Aveţi în faţă o producţie despre El Grande Dictador a cărei acţiune se petrece pe când acesta era încă un tânăr plin de idealuri. Plecat de acasă în prag de a deveni doctor pentru a cutreiera împreună cu bunul său prieten, Alberto Granado, de profesie biochimist, meleagurile sălbatice ale Americii de Sud, Fuser (Guevara) învaţă despre nevoile şi duritatea traiului oamenilor simpli, propunându-şi să elimine asuprirea lor de către structurile capitaliste opresive. Până aici toate bune, doar că portretul exagerat de romanţat al celui ce avea ulterior să se fi făcut vinovat printre altele de genocid şi tortură îl apropie pe Che mai mult de Maica Tereza decât de revoluţionarul marxist ce urma să devină.

Despre ce e vorba: Excursia întreprinsă de tânărul Guevara de-a lungul Americii de Sud
Cu ce se merge: Recitiţi titlul. O cheamă La Poderosa şi rezistă mai puţin de jumătate din drum. Se mai călătoreşte cu vaporaşul sau pe jos.
Unde duce drumul: Spre revoluţie. Viva !
Moment memorabil: Scena de la Machu Picchu, care nu prea are legătură cu Guevara, dar ipoteza unei Americi de Sud dominată de urmaşii incaşilor, nu ai spaniolilor, dă naştere unor scenarii interesante.
Adaptare neaoşă: Ceauşescu pleacă pe bicicletă să înfăptuiască turul Olteniei. La ieşirea din Scorniceşti i se sparge roata, porneşte pe jos spre Bucureşti şi devine ulterior conducător de ţară.

36. Monsters

SUA, 2010; Regie: Gareth Edwards; Distribuţie: Scoot McNairy, Whitney Able

Monsters

Îmi plac filmele care îşi depăşesc sfera restrânsă a unui subgen mai puţin productiv cum e creature-film-ul şi reuşesc o emanaţie plăcută. Aţi face o mare greşeală dacă aţi considera Monsters un film cu monştri, căci din toate posibilităţile de a-l descrie, în pofida titlului aceasta ar fi cea mai restrictivă. Este mai degrabă o ilustrare a viziunii umane despre ceea ce înseamnă suprauman ca putere şi despre demonizarea unor fiinţe doar pentru că ar putea face rău, nu neapărat pentru că îl şi fac. Vorbim, desigur, despre o călătorie de-a lungul căreia pericolele pândesc din întunericul junglei iar camera se învârte ameninţător, prevestind lucruri rele care poate vor urma sau nu. Giganticele creaturi sunt însă doar un pretext pentru a sublinia diferenţa între ceea ce ni se pare că ne ameninţă şi ceea ce este.

Despre ce e vorba: O sondă spaţială prăbuşită deasupra Mexicului dă în curând naştere unor forme de viaţă extraterestre. Un fotograf aflat în zonă este angajat de patronul revistei pentru care lucrează să o transporte în siguranţă peste graniţă pe fiica acestuia. Intuibil, lucrurile nu merg ca pe roate şi singura cale de acces devine prin zona infestată.
Cu ce se merge: Tren, maşină, barcă, se mai şi aleargă un pic.
Unde duce drumul: Dincolo de graniţă, dar oare lucrurile mai sunt la fel ?
Moment memorabil: Întâlnirea dintre cele două creaturi uriaşe din final ilustrează perfect proverbul Es gibt keinen anderen Teufel als den den wir in unserem eigenen Herzen haben
Adaptare neaoşă: Putem înlocui la fel de bine creaturile din film cu urşii mâncători de oameni din munţii patriei. Teama insuficient justificată există.

35. O Brother, Where Art Thou

SUA, 2000; Regie: Joel Coen, Ethal Coen; Distribuţie: George Clooney, John Turturro, Tim Blake Nelson, John Goodman, Holly Hunter

O Brother, Where Art Thou

Într-o zi cei doi Coeni s-au uitat peste ce au făcut în trecut şi s-au gândit că le lipseşte o ecranizare a Odiseei. N-au stat mult pe treabă, au plasat acţiunea în timpul marii crize economice şi au realizat o comedie şugubeaţă în inimitabilul lor stil, preluând elemente din epopeea homeriană dar şi trimiteri către genialul Sullivan’s Travels (răbdare, va veni). Cei trei protagonişti, proaspăt evadaţi, se lovesc în periplul lor de pastori, membri Ku-Klux-Klan, Baby Face, politicieni, oameni ai muncii, punctându-se cu atenţie fiecare element al respectivei perioade. Cu siguranţă fraţii Coen au comedii mai bune (chiar trebuie să revăd Fargo), dar fanii lor şi nu numai s-ar putea delecta şi cu pelicula de faţă fără prea multe regrete.

Despre ce e vorba: Trei condamnaţi evadează şi încearcă să dibuie o comoară ascunsă, având în spate un urmăritor foarte îndârjit.
Cu ce se merge: mai pe jos, mai cu maşinuţa, mai cu o bilă de fier prinsă de picior
Unde duce drumul: Mnoah, sigur n-aţi citit Odiseea ?
Moment memorabil: Întâlnirea cu KKK ul. Nenea Tarantino sigur a tras cu ochiul pe aici când a scris Django.
Adaptare neaoşă: Becali, Năstase şi Babiuc scapă din închisoare. Becali e prins şi vârât înapoi în timp ce ăilalţi doi se miră că afară e criză.

34. Marfa şi banii

România, 2001; Regie: Cristi Puiu; Distribuţie: Alexandru Papadopol, Dragoş Bucur, Ioana Flora, Răzvan Vasilescu, Luminiţa Gheorghiu

Marfa si Banii

E pe bune ? o să întrebaţi. Da, e foarte pe bune, Marfa şi banii e marfă şi merită banii. Deşi îţi dă senzaţia că l-ai putea face şi tu cu o cameră de buzunar în timp ce rulezi pe A2 spre mare, filmul chiar se îndreaptă spre o concluzie bine închegată care ne relevă dedesubturi din realitatea celeilalte Românii. Sau acesteia, depinde de care parte te afli. Ba s-au plâns câte unii că sunetul e prost. Este, doar e făcut odată cu filmarea, dar aş zice că asta sporeşte senzaţia de „road” şi conferă un plus de autenticitate peliculei. Se înjură consistent, se vorbeşte mult în dulcele stil românesc dar nimic nu e enervant şi simplitatea aparentă este treptat substituită de întrebări ale căror răspunsuri cer nişte momente de reflexie.

Despre ce e vorba: Un gigel cu prietenul lui şi prietena prietenului lui merg la Bucureşti să livreze nişte pachete suspecte. Nu aflăm ce e în ele, dar aflăm cât e de periculos să livrezi pachete suspecte.
Cu ce se merge: Un mini-van care face 4 ore de la Constanţa la Bucureşti. Mai bine luau Săgeata..
Unde duce drumul: No la Bucureşti, n-auzi ? Şi înapoi.
Moment memorabil: Deznodământul pasagerilor din jeep ridică tensiunea la un nivel care contrabalansează excelent jumătatea comică a peliculei.
Adaptare neaoşă: Păi nu v-aţi prins că e film românesc ? E film românesc, ce dracu ! Mai neaoş de-atât …

33. Weekend

Franţa, 1967; Regie: Jean-Luc Godard; Distribuţie: Mireille Darc, Jean Yanne

Weekend

Nu o să vă mint spunându-vă că am savurat Weekend-ul godardian. E un film care solicită multă pregătire, răbdare, efort de a înţelege. E un film pe care poţi să-l destitui după primele secvenţe sau să rumegi la el ore şi zile întregi. Un experiment despre o societate lipsită de reguli, de standarde, de valori, despre o societate brutală, fără sens, un iad uman suportabil în care tortura este camuflată percepţiei imediate pândind din nonsensul vieţii. Premeditat, Godard a absolvit acest film de structura narativă pentru a îl elibera de realitatea simulată, de fapt o reprezentare ideologică a realităţii curente, şi pentru a oferi un portret brut dar curat în locul unuia structurat şi sintetic. Ce rămâne este o societate brutală, haotică, obscenă ale cărei evenimente pot fi asimilate în orice cantitate şi ordine se doreşte. A se trata cu mare atenţie !

Despre ce e vorba: O călătorie de weekend se transformă într-un apocalips al burgheziei franceze.
Cu ce se merge: Chiar nu are importanţă.
Unde duce drumul: În sens invers evoluţiei.
Moment memorabil: Enormul ambuteiaj în miezul căruia camera aflată în mişcare surprinde esenţa unei civilizaţii retrograde. Pe parcursul celor şapte minute se face tranziţia de la banal la suprarealist şi grotesc.
Adaptare neaoşă: Sincer, cred că la noi e mai rău ca în film.

32. Little Miss Sunshine

SUA, 2006; Regie: Jonathan Dayton, Valerie Faris; Distribuţie: Abigail Breslin, Greg Kinnear, Paul Dano, Alan Arkin, Toni Collette, Steve Carell

 Little Miss Sunshine

Micuţa Olive, cel mai tânăr membru al familiei Hoover, îşi doreşte să participe în finala unui concurs de frumuseţe pentru fetiţe. Deşi ne putem da repede seama de şansele pe care le-ar avea, ea surprinde rămânând cel mai optimist şi inocent membru al unei familii pentru care americanii folosesc mult mai potrivitul termen „dyslexic”, compusă dintr-un tată purtător de discursuri motivaţionale oarbe, un bunic care prizează, un unchi cu tentativă de suicid, un frate hater care a făcut pact cu muţenia şi o mamă încurajatoare. Călătoria către împlinirea sau demontarea unui vis este un prilej ca fiecare membru să-şi revizuiască eşecurile anterioare şi să vadă în demersul fetiţei o posibilă revanşă în faţa propriului trecut.

Despre ce e vorba: Un show, o călătorie, o participare, o iluzie, o lecţie, viaţa.
Cu ce se merge: Într-un mini VW van galben, să încapă toată familia.
Unde duce drumul: Către realitate, adică universul acela imaginar unde iluziile şi visele sunt înlocuite de concret.
Moment memorabil: Familia urcă pe scenă. O nebunie care transformă un eşec absolut într-un moment de nepăsare şi extaz. Cum spune o reclamă, împreună suntem mai puternici.
Adaptare neaoşă: O fetiţă carismatică ajunge în finala de la ‘Românii au talent’. Pierde în faţa lui Gog.

31. True Romance

 SUA, 1993; Regie: Tony Scott; Distribuţie: Christian Slater, Patricia Arquette, Dennis Hopper, Val Kilmer, Gary Oldman, Brad Pitt, Christopher Walken, Bronson Pinchot, Samuel L. Jackson, James Gandolfini, Tom Sizemore

 True Romance

Al doilea scenariu al lui Quentin Tarantino după Reservoir Dogs a fost transformat într-un film cu o distribuţie galactică, după cum probabil aţi remarcat parcurgând lista de mai sus. Producţia pare să izvorască dintr-un B-Movie autentic dar, aşa cum îl cunoaştem pe domnul Quentin, nici violenţa excesivă, nici trădările, iubirile, confruntările sau răzbunările nu sunt întâmplătoare sau gratuite, nici cuplul alcătuit dintr-un loser pasionat de filme în genul menţionat mai sus şi o abia-prostituată nu se rezumă la a-şi accepta condiţia. Alte ingrediente ? Mafioţi, droguri, tortură, o cursă nebună, un final incendiar şi un film de acţiune sută la sută à la Tarantino. De văzut cu o găleată mare de popcorn lângă voi. Ah, încă ceva, Patricia Arquette e într-un mare fel.

Despre ce e vorba: Clarence şi Alabama se întâlnesc la film. Se doresc, petrec o noapte împreună şi se hotărăsc să rămână. El îi împuşcă peştele, se trezeşte cu o găleată de droguri în braţe şi de aici începe fuga.
Cu ce se merge: Maşina
Unde duce drumul: Spre un sfârşit care ne va aminti deopotrivă de Reservoir Dogs şi Kill Bill.
Moment memorabil: Aş lăsa deoparte jocul de-a „v-aţi împuşcatelea” din final pentru cafteala fabuloasă dintre Alabama (Arquette) şi Virgil (Gandolfini).
Adaptare neaoşă: Se întâlnesc la meci, intră într-un conflict cu nişte cămătari şi fug cu banii şi cu toată mafia pe urme.

30. Borat

SUA, 2006; Regie: Larry Charles; Distributie: Sacha Baron Cohen, Ken Davitian, Pamela Anderson

Borat

Vulgar ? Da ! De prost gust ? Ohoho ! Amuzant ? Foarte ! Cum aşa ? Păi, se ia primitivismul şi faţada pestriţă şi izbitoare a unei lumi înapoiate şi se transplantează într-o lume aparent civilizată dar alcătuită în esenţă din mase de idioţi. Nu v-am convins ? Urmărind filmul vă veţi da seama că neghiobiile unui individ necivilizat, dar altfel bine intenţionat, pălesc în comparaţie cu idiosincrasiile unei societăţi devorate printre altele de prejudecăţi sociale, manipulare politică şi consumerism. Borat este antisemit, deşi nu s-ar zice că ştie cum arată un evreu, este homofob, deşi nu ar recunoaşte un pederast, ba chiar s-ar implica fără să-şi dea seama în activităţi cu puternică tentă homosexuală. Toate prejudecăţile sale rasiale au la bază voia guvernului unui popor şi preconcepţiile ridicate la rang de lege. Sună cunoscut, nu ?

Despre ce e vorba: Sacha Baron Coen vine tocmai din Kazakhstan ca să trăiască visul american. Avem speranţe..
Cu ce se merge: Metrou, maşină, autobuz, etc.
Unde duce drumul: La Pamela Anderson. De vis !
Moment memorabil: Se râde mult şi bine, dar la scena în care Borat intră într-un hotel etalându-şi limbajul proaspăt învăţat am căzut de pe scaun – What’s up with it, Vanilla face? Me and my homie Azamat just parked our slab outside. We’re looking for somewhere to post up our Black asses for the night. So, uh, bang bang, skeet skeet, nigga. Just a couple of pimps, no hos.
Adaptare neaoşă: Borat de România merge în Kazakhstan să descopere civilizaţia.

29. Broken Flowers

 SUA, 2005; Regie: Jim Jarmusch; Distribuţie: Bill Murray, Julie Delpy, Sharon Stone, Tilda Swinton, Jessica Lange, Frances Conroy, Jeffrey Wright

 Broken Flowers

Don Johnston, un Don Juan ajuns la o vârstă (apropierea numelor nu e deloc întâmplătoare) află că are un urmaş zămislit cu două decenii în urmă. Problema lui e că nu se ştie cu cine, iar apaticul personaj abia dacă simte vreo nevoie de a se urni în căutarea celuilalt părinte, una dintre numeroasele lui foste. Cu un shortlist redus la patru candidate, Don porneşte împins de la spate de Winston, un prieten cu aspiraţii de detectiv şi o poftă de viaţă diametral opusă. De-a lungul călătoriei facem cunoştinţă cu iubirile lui Don de altădată şi intuim pe alocuri o umbră de tristeţe pe care acesta ar fi lăsat-o asupra fiecăreia dintre ele. Dacă Don îşi va regăsi sau nu odrasla contează mai puţin iar decizia vă aparţine; mai importantă este atitudinea sa faţă de a-şi dori sau nu un copil, iar paleta de emoţii cuprinde deznădejdea, nostalgia şi un dor indefinit, temperate de o aparentă monotonie à la Jarmusch.

Despre ce e vorba: Bill Murray, patru candidate, un eventual fiu, nişte descoperiri interioare
Cu ce se merge: I’m a stalker in a Taurus.
Unde duce drumul: Către dorinţa de a vedea cum arată acel fiu
Moment memorabil: Întâlnirea lui Don cu adolescentul din final, despre care putem doar intui că îi este rudă. Confuzia şi decepţia personajului sunt de neuitat.
Adaptare neaoşă: Florin Piersic pleacă să-şi caute fiul fantomă pe la cele nouăsute nouăzeci şi nouă de foste.

28. Sideways

 SUA, 2004; Regie: Alexander Payne; Distribuţie: Paul Giamatti, Thomas Haden Church, Virginia Madsen, Sandra Oh

 Sideways

Iată un film despre doi prieteni, unul divorţat, altul pe punctul de a căsători, unul pasionat de vin, celălalt de femei, unul în mijlocul ratării depline, celălalt apropiindu-se cu paşi mari spre ea. În ţinutul vinurilor, întâlnirea cu două femei, prietene la rândul lor, le va schimba un pic percepţia despre frumuseţea vieţii, oglindită doar pe jumătate într-un pahar de vin sau într-un trup cald, trăgându-i tot mai aproape de conştientizarea eşecului aproape total care pluteşte pe deasupra traiului ce îl duc. Sideways este un film fin care conturează o paralelă superbă între atracţia de a te refugia într-o beţie sau aventură şi confuzia de a doua zi, precum şi între acele momente de plăcere care ne distrag atenţia şi derizoriul în care ne zbatem. Probabil o comedie, dar dincolo de stropii de vin se întrevăd adevăratele drame.

Despre ce e vorba: Un scriitor fără succes şi totodată mare amator de vinuri îşi duce prietenul într-o călătorie printre podgorii cu o săptămână înainte de nunta acestuia.
Cu ce se merge: Cu poftă de vin şi femei.
Unde duce drumul: Spre vin şi femei. Şi spre o tristeţe lăuntrică
Moment memorabil: Miles descrie calităţile şi raritatea unui Pinot, un monolog rafinat şi uman prin care personajul se dezvăluie în mod inconştient.
Adaptare neaoşă: Ion şi Gheorghe merg într-o zonă viticolă undeva prin Prahova. Nu se mai întorc, convinşi că au găsit Raiul.

27. Almost Famous

 SUA, 2000; Regie: Cameron Crowe; Distribuţie: Patrick Fugit, Philip Seymour Hoffman, Billy Crudup, Kate Hudson, Frances McDormand, Zoeey Deschanel

 Almost Famous

Încă o dată, un film despre iluzii şi destructurarea unor vise. Un univers cu oameni care se strâng în jurul celor ce savurează gloria, sperând la o părticică din gloria lor, un alai complet purtat de un vârtej fără a şti încotro se îndreaptă sau măcar ce se petrece, de la ultimul fan la trupa aflată pe culmea succesului. Un puşti talentat, aspirant la mai mult, poate cel mai conştient din tot grupul tocmai datorită inocenţei şi visului care îl poartă către o lume plină de tentaţii, de zboruri şi căderi, de vise deşarte, orgolii şi destrămări. Almost Famous prezintă povestea unei formaţii fictive a anilor ’70 aflate în plină ascensiune, dar pretextul relevă deşertăciunea care se ascunde sub masca strălucitoare a succesului. Personal mi-a amintit mult de Boogie Nights.

Despre ce e vorba: Povestea unui puşti isteţ şi talentat în vârstă de 15 ani care primeşte şansa de a scrie pentru faimoasa revistă Rolling Stone, alăturându-se unei faimoase formaţii rock în concerte.
Cu ce se merge: Se trece de la private van la private plane. Succesul..
Unde duce drumul: Spre celebritate, adică sex, drugs & rock’n’roll. Puternic un asemenea vârtej.
Moment memorabil: Avionul în mijlocul turbulenţelor dă naştere unor turbulenţe şi confesiuni tumultuoase ce izvorăsc din sufletul participanţilor.
Adaptare neaoşă: Se întâmplă şi prin showbizul nostru cu trupele / artiştii de sezon. Doar că turneele lor se duc prin cluburi iar admiratoarele înfocate nu se numesc groupies ci piţipoance.

26. Bring Me the Head of Alfredo Garcia

SUA, 1974; Regie: Sam Peckinpah; Distribuţie: Warren Oates, Isela Vega

 Bring Me the Head of Alfredo Garcia

Luaţi-vă adio de la filmele de acţiune ieftine cu un pic de violenţă, sex şi efecte speciale şi faceţi rost de titlul ăsta. Povestea poate nu vă dă pe spate, dar punerea ei în scenă vă va face să doriţi o continuare. Sam Peckinpah, unul dintre rebelii regizori ai Hollywood-ului anilor ’70, plasează în centrul atenţiei două personaje a căror şansă de supravieţuire este îndeplinirea dorinţei aleatorii a unui bogătaşi. Resemnarea şi mizeria lui Bennie se transformă subit în răzbunare, intensitatea emoţiilor şi calitatea scenariului demonstrându-ne nouă, celor mai tineri, că filmele care te ţin în priză cap-coadă şi te trec prin toată gama imaginabilă de emoţii au apărut cu mult înainte de Tarantino. Vreţi să vă condimentaţi seara cu un film demenţial ? Here you have it !

Despre ce e vorba: Un milionar oferă o recompensă uriaşă pentru capul celui care i-a lăsat fiica însărcinată. În cursa pentru bani intră un pianist ratat şi o prostituată iar când unul dintre ei o păţeşte, răzbunarea atinge cote incomensurabile.
Cu ce se merge: Cu o maşină şi un cap de mort pe nume „Al”.
Unde duce drumul: Către o sumă astronomică, cu mulţi morţi şi răniţi până acolo şi după.
Moment memorabil: Atacul motocicliştilor oferă un moment de emoţie şi tensiune, încheiat aşa cum se cere.
Adaptare neaoşă: Un peşte şi cea mai bună fată a lui hăituiesc un mort urmărit de cămătari.

25. Stranger Than Paradise

SUA, Germania de Vest, 1984; Regie: Jim Jarmusch; Distribuţie: John Lurie, Eszter Balint, Richard Edson

Stranger Than Paradise

Sunt unele filme la care te uiţi şi te întrebi dacă există în ele ceva de zis şi dacă nu, atunci la ce bună toată teoria despre nimic. În cazul de faţă lipsa de evenimente este la ea acasă iar cele trei personaje sunt vidate de aproape orice fel de conţinut spiritual. Mâncatul, dormitul, băutul, fumatul şi jucatul Solitaire sunt singurele activităţi ce constituie rutina zilnică a lui Willie. Când verişoara sa soseşte din Ungaria pentru a petrece câteva zile în New York înainte de a ajunge la mătuşa gazdă în Cleveland, Willie simte că singurul univers capabil să-l susţină îi este pus în pericol, folosind orice refuz de a intra în discuţie cu fata drept o victorie în lupta pentru apărare a lipsei de activitate în care se complace. Această teorie a nimicului expusă de Jarmusch vine ca un răspuns natural al individului într-o lume efectiv plină de rahat.

Despre ce e vorba: Despre nimic, dar nimicul are rostul de a evidenţia ceva-ul.
Cu ce se merge: Irelevant, dar vă spun la cerere.
Unde duce drumul: Către anularea ideii că de fapt drumul trebuie să ducă undeva. E doar o tranziţie între două stări vide.
Moment memorabil: Lacul Erie. Ca şi lumea în care cei trei trăiesc, dezvăluie o întindere îngheţată, moartă, vidă. Dar, cum bine punctează Eva, it’s not always frozen.
Adaptare neaoşă: Viaţa redusă la ‘the bare necessities’ a unui individ fără Internet, undeva într-un apartament semidecomandat dar cu linoleu din Drumul Taberei.

24. Kandahar

 Franţa, Iran, 2001; Regie: Mohsen Makhmalbaf; Distribuţie: Nelofer Pazira, Hassan Tantai

 Kandahar

Nafas, o jurnalistă afgană stabilită de ani buni în Canada, încearcă să ajungă la sora sa suicidală din Afghanistan. Pentru aceasta, va trebui să străbată un drum lung dincolo de graniţele închise şi de o lume ale cărei singure modernisme sunt armele. O va face ascunsă sub o burqa, tunica de nylon care anulează orice identitate, deoarece în această ţară femeile nu pot fi nici măcar văzute, deşi la o privire mai atentă fetele folosesc rujuri, îşi vopsesc unghiile şi poartă brăţări pestriţe, spre deliciul nimănui. Călătoria lui Nafas ne transportă peste un deşert total, printr-un univers lipsit de repere şi mai ales de viaţă. Kandahar este mai degrabă un documentar centrat pe dominaţia talibană a unei ţări care, după nefastele evenimente din toamna anului 2001, a intrat brusc în orizontul întunecat al omenirii.

Despre ce e vorba: O ţară pierdută, un tărâm în afara lumii civilizate şi supravieţuitorii ei.
Cu ce se merge: Pe jos, prin praful şi arşiţa deşertului
Unde duce drumul: Către un loc aflat în afara timpului sau, mai bine zis, în spatele lui.
Moment memorabil: Elicopterul care livrează proteze de picior oferă un spectacol trist şi devastator al unui popor secat de minimul civilizaţiei contemporane.
Adaptare neaoşă: Întoarcerea lui Ilie Moromete de la Bucureşti spre Siliştea Gumeşti

23. The Last Detail

SUA, 1973; Regie: Hal Ashby; Distribuţie: Jack Nicholson, Otis Young, Randy Quaid

The Last Detail

Încep să-l descopăr pe adevăratul Jack Nicholson, un actor cu un temperament vulcanic, coleric, exploziv. Inocentul Meadows (Quaid), un mini Forrest Gump înrolat în marină, este condamnat la 8 ani de închisoare pentru că a sustras din cleptomnie câţiva dolari adunaţi pentru scop caritabil într-un bol. Ofiţerii Buddusky (Nicholson) şi Mulehouse (Young) sunt însărcinaţi să-l escorteze pe împricinat şi o vor face cu asiduitate, nu înainte de a-i oferi acestuia nişte amintiri de neuitat prin iniţierea în farmecul vieţii, compus indubitabil din mâncat hamburgeri, băut până la culcare, primă experienţă amoroasă, cerut de drepturi şi savurat compania prietenilor, fie ei şi temporari. Un film vesel despre un caz trist din partea aceluiaşi regizor care ne-a oferit pelicule savuroase precum Harold and Maude sau Being There.

Despre ce e vorba: Two and a half men sau cum poţi să creşti mare când umbli cu băieţii.
Cu ce se merge: Tren, autobuz, unele se mai ratează, altele în mod voit.
Unde duce drumul: În Boston, cu opriri notabile în Washington D.C. şi New York.
Moment memorabil: Buddusky erupe în faţa unui chelner care cere un act de identitate pentru micuţul Meadows. – I am the motherfuckin shore patrol! Give this man a beer!
Adaptare neaoşă: Ionuţ e trimis la şcoala de corecţie că a aruncat biletul de autobuz pe stradă. Doi băieţi mai mari îl acostează şi îi arată de câte necazuri ar fi scăpat dacă în loc să-şi cumpere bilet s-ar fi apucat de fumat şi de băut.

22. Hana Bi

Japonia, 1997; Regie: Takeshi Kitano; Distribuţie: Takeshi Kitano, Kayoko Kishimoto, Ren Ohsugi

Hana Bi

Nishi este un poliţist care şi-a pierdut fiica, are o soţie bolnavă de leucemie iar cel mai bun partener al său a fost lăsat paralizat în urma unui filaj. Prin urmare, nu e de mirare că oscilează permanent de la o extremă la alta şi niciodată între ele, folosind pe post de mască ochelarii de soare şi un chip impasibil. Teoretic un film de acţiune, Hana Bi este lăsat dezgolit de orice clişeu ce împânzeşte suratele americane. Răspunsul lui Nishi la cea mai mică tulburare a ordinii de zi cu zi sunt accesele de violenţă iar cuvintele care formează titlul original, Hana – floare şi Bi – foc, sunt cele două coordonate care definesc caracterul protagonistului. Nishi este anti-poliţistul hollywoodian lipsit de puteri supraomeneşti, fragil, penetrabil, uman.

Despre ce e vorba: Un poliţist prins în vâltoarea meseriei şi a vieţii încearcă să găsească liniştea împreună cu soţia sa, având Yakuza pe urme.
Cu ce se merge: Maşina poliţiei / maşina personală
Unde duce drumul: Pe o plajă izolată, împreună cu fiinţa care contează
Moment memorabil: Pictura ca refugiu şi eliberare. Tablourile lui Horibe sunt prezentate ca secvenţe rupte dintr-un vis, pe o muzică superbă.
Adaptare neaoşă: Cam greu, poliţişti cu ochelari de soare om avea, impasibili nu.

21. Drugstore Cowboy

SUA, 1989; Regie: Gus Van Sant; Distribuţie: Matt Dillon, Kelly Lynch, James Le Gros, Heather Graham

Drugstore Cowboy

Două cupluri au ca ocupaţie jafurile, dar mobilul nu îl constituie banii ci, în cazul lor, drogurile. Bob (Dillon) este capul bandei, dar spre deosebire de soţia lui Dianne, faţă de care nu dragostea este liantul ci pasiunea comună pentru a se tripa, conştientizează cercul vicios pe care dependenţa sa îl creează: pentru a te simţi bine ai nevoie de droguri, dar la scurt timp te simţi rău, aşa că ai nevoie de o nouă doză. Tonul vioi şi umorul prezent chiar şi în cazul morţii cauzate de supradoză a tinerei Nadine ajută mult la asimilarea poveştii unor personaje a căror logică este validă doar dacă o priveşti din punctul de vedere al unui dependent. În final, alegerea de a renunţa este calea spre eliberare, dar preţul plătit va fi unul suficient de mare.

Despre ce e vorba: Două fete şi doi băieţi, familia ideală pentru o viaţă „la înălţime”
Cu ce se merge: Cu o mare cantitate de stupefiante în sânge
Unde duce drumul: Către o decizie care chiar duce spre existenţă
Moment memorabil: Bob merge să-şi viziteze mama, care e conştientă de motivul vizitei.
Adaptare neaoşă: Patru adolescenţi se specializează în furtul de Tussin din farmacii.

20. Rain Man

SUA, 1988; Regie: Barry Levinson; Distribuţie: Dustin Hoffman, Tom Cruise, Valeria Golino

 Rain Man

Charlie Babbitt, comis-voiajor semi-ratat dar cu o prietenă afectuoasă, află că moştenirea tatălui său a fost cedată unui frate autist de care nu avea habar. Răpindu-l pentru a-şi recupera cumva o parte din bani, Charlie descoperă treptat în Raymond o persoană genială şi sensibilă camuflată în comportamentul unui individ solitar, rupt de lume. Raymond are o memorie fascinantă, poate enumera toate accidentele aviatice petrecute vreodată şi este capabil să numere într-o fracţiune de secundă cele câteva sute de scobitori scăpate pe jos. De-a lungul călătoriei, care include o escală în Vegas, Charlie va învăţa o lecţie valoroasă despre toleranţă. Poate cel mai bun rol al lui Dustin Hoffman şi nu, nu am uitat de The Graduate.

Despre ce e vorba: Un agent de asigurări îngropat în datorii descoperă că are un frate autist căruia i s-a lăsat moştenire o avere.
Cu ce se merge: 49 Buick Road Master decapotabil
Unde duce drumul: Spre acceptare
Moment memorabil: Raymond învaţă să danseze. Delicata Susanna este conştientă că interiorul lui ascunde şi un strop de romantism inexprimabil.
Adaptare neaoşă: Un individ îşi răpeşte fratele dintr-un centru de plasament pentru a-i fura pensia de handicap, dar ajunge prin a-l adopta şi a-l lua acasă.

19. Two-Lane Blacktop

 SUA, 1971; Regie: Monte Hellman; Distribuţie: James Taylor, Dennis Wilson, Laurie Bird, Warren Oates

Two-Lane Blacktop

Şoferul / The Driver şi mecanicul / The Mechanic trăiesc din participarea la cursele de maşini într-un Chevrolet 1955 tunat. Într-o zi, o fată / The Girl se urcă în maşina lor iar la scurt timp după, cei doi bărbaţi se iau la întrecere cu un Pontiac GTO 1970 condus de GTO driver. Personajele nu au nume, dialogul este sărac iar toate reperele situate în afara drumului au rolul de a evidenţia contrastul între el şi lumea exterioară, căci de data aceasta drumul nu are o destinaţie fixă ci devine un mod de viaţă pentru protagonişti. Dincolo de acea derivă specifică sfârşitului anilor ’60, începutului anilor ’70, Two-Lane Blacktop şi-a câştigat incontestabilul statut de film cult, înfăţişându-se ca un bizar şi reuşit hibrid între o producţie americană rafinată de clişee şi nuanţe vizibile în stilul New-Wave.

Despre ce e vorba: Doi tipi a căror existenţă se duce din câştigul încasat în urma curselor de maşini provoacă un şofer de Pontiac la o întrecere a cărei miză este maşina perdantului.
Cu ce se merge: Chevrolet 1955 vs Pontiac 1970 GTO
Unde duce drumul: Către el însuşi, devenind un metapersonaj.
Moment memorabil: Fata se urcă în Chevrolet. Totul se întâmplă fără niciun dialog, fără niciun semn de întrebare, prezenţa ei acolo este naturală şi luată ca atare. Spre final, ei îi va fi sugerată o alegere, dar replica ei este de asemenea formidabilă.
Adaptare neaoşă: O Dacie berlină tunată provoacă la o liniuţă un BMW seria 1. Niciunul nu are chef să câştige.

18. Bonnie and Clyde

 SUA, 1967; Regie: Arthur Penn; Distribuţie: Warren Beatty, Faye Dunaway, Michael J. Pollard, Gene Hackman, Estelle Parsons

 Bonnie and Clyde

O femeie în pragul frustrării sexuale observă un bărbat nou postat în faţa casei sale. Acesta începe să-i vorbească despre timpul petrecut în închisoare şi jafuri armate. Curând, va avea ocazia să-şi demonstreze spusele tâlhărind un mic magazin rural. Aşa începe legenda poate celui mai cunoscut cuplu de infractori ai Americii secolului XX. Acţiunea purtată în timpul Marii Crize Economice este pe alocuri incandescentă, debordând de violenţă într-un mod pentru care filmul abia a reuşit să treacă de cenzură, pregătind terenul pentru numeroase pelicule de gen. Deşi povestea a doi tâlhari, Bonnie şi Clyde au rămas în memoria colectivă drept două spirite calde, mult mai apropiate de mulţimea pauperă în comparaţie cu inamicul numărul unu al acesteia – instituţiile bancare.

Despre ce e vorba: Nu aţi auzit de Bonnie şi Clyde ? Google, repede !
Cu ce se merge: Cu maşini de epocă, predominant furate.
Unde duce drumul: Ca orice poveste frumoasă, nu ţine mult.
Moment memorabil: Zborul stolului şi ploaia de gloanţe din final, după care cele două trupuri ciuruite se prăbuşesc în slow motion.
Adaptare neaoşă: Terente şi Didina. Păi ce, noi suntem mai prejos ?

17. The Straight Story

 SUA, 1999; Regie: David Lynch; Distribuţie: Richard Farnsworth, Sissy Spacek

 The Straight Story

Filmul spune povestea reală a lui Alvin Straight, în vârstă de 73 de ani, care pleacă să-şi viziteze fratele bolnav pe care nu l-a mai văzut de 10 ani datorită unui conflict care i-a ţinut separaţi. Incapabil a conduce, cu văzul şi mobilitatea puternic afectate de vârsta înaintată, Alvin reuşeşte să plece spre îndepărtatul Mount Zion, Wisconsin, la volanul unei maşini de tuns iarba uşor modificate. De-a lungul călătoriei, trecutul său şi al familiei sale ni se dezvăluie, lăsând la iveală umbre de tristeţe pronunţate. The Straight Story este singurul film să­-i spunem uşor de pătruns al lui David Lynch, un regizor cunoscut pentru pasiunea de a încapsula misteriosul, neconvenţionalul şi patologicul în filmele sale. Muzica lui Angelo Badalamenti este absolut fantastică.

Despre ce e vorba: Un veteran de război care locuieşte împreună cu fiica află că fratele pe care nu l-a mai văzut de un deceniu a suferit un infarct şi merge să-l viziteze.
Cu ce se merge: Nu o să vă vină să credeţi dar, cu o maşină de tuns iarba un pic modificată. John Deere, nu oricare.
Unde duce drumul: Spre reconciliere şi trecut
Moment memorabil: Întâlnirea lui Alvin cu adolescenta însărcinată fugită de acasă şi seara de poveţe în jurul focului este magică – http://www.youtube.com/watch?v=tuFgZ_X5sN8
Adaptare neaoşă: Un bătrânel pleacă pe un Pegas spre munţi pentru a-şi revedea fratele, cioban de ani de zile.

16. Duel

 SUA, 1971; Regie: Steven Spielberg; Distribuţie: Dennis Weaver, Jacqueline Scott

 Duel

Pe vremea când încă nu se ocupa cu extratereştri şi războaie, tata Spielberg îşi consolida statutul de rege al suspansului. Epicul său Duel, lansat cu patru ani înainte de Jaws, transformă o urmărire banală într-un film care pe toată durata celor nouăzeci de minute ale sale ne ţine cu pumnii strânşi şi sufletul la gură. Tensiunea şi suspansul sunt întreţinute, dincolo de cadrele explozive, şi datorită anonimităţii şoferului de tir căruia ajungem să-i vedem cel mult braţul. Duel este un film în doi între protagonistul cu care simpatizăm şi un urmăritor ascuns, care îngustează treptat orice portiţă de scăpare cu excepţia confruntării faţă în faţă.

Despre ce e vorba: Un şofer banal depăşeşte un tir. Camionagiul ia provocarea foarte personal şi de aici un joc de-a şoarecele şi pisica pe şosea se dezlănţuie.
Cu ce se merge: Maşină mică vs tir. Vreun pariu ?
Unde duce drumul: Nu vrem să ducă nicăieri, cât timp continuă, urmărirea este superbă.
Moment memorabil: Momentul din barul de zi când protagonistul scrutează persoanele din local, încercând să-şi ghicească urmăritorul, creşte mult tensiunea şi misterul.
Adaptare neaoşă: Închipuiţi-vă că un tirist, din aceia pe care atunci când îi depăşeşti te rogi să nu tragă brusc de volan, are chef de glume proaste cu voi pe autostradă. Eu am păţit-o pe un drum naţional, ce-i drept, pe o porţiune mai scurtă, dar a fost scary.

15. Paper Moon

SUA, 1973; Regie: Peter Bogdanovich; Distribuţie: Ryan O’Neal, Tatum O’Neal

Paper Moon

Din nou un film a cărui acţiune se petrece în perioada Marii Crize Economice, fapt care ar trebui să înceteze a ne mai mira, deoarece legătura între oamenii puşi pe drumuri şi austeritatea epocii nu este deloc întâmplătoare. De data aceasta un hoţ mărunt şi o fetiţă inteligentă formează un cuplu perfect iar chimia dintre cei doi provine din foarte posibilul fapt de a fi chiar tată şi fiică. Adevărat sau nu, cei doi pozează într-o familie în doi iar viciul şi totodată modul de viaţă îi uneşte şi îi aduce laolaltă. Micuţa Tatum O’ Neal, adevăratul pilonul de sprijin al peliculei, face un rol genial aducându-ne aminte de Shirley Temple. Un film distractiv, solid şi pe alocuri emoţionant de la un regizor reputat care ne-a oferit bijuteria numită The Last Picture Show.

Despre ce e vorba: Un escroc mărunt face echipă cu o fetiţă proaspăt orfană pentru a-şi duce existenţa într-un univers în care banii par a fi ultima scăpare.
Cu ce se merge: Ford Model A decapotabil. Încep să ador maşinuţele de epocă.
Unde duce drumul: Către o familie mică dar fericită.
Moment memorabil: Poza pe care Addie o face, deşi neprezentată la acel moment, va avea un impact puternic spre finalul filmului.
Adaptare neaoşă: Un hoţ cooptează un orfan pentru a vinde haine contrafăcute în Obor. Până la urmă îl adoptă pe ăla mic.

14. Mad Max 2: The Road Warrior

Australia, 1981; Regie: George Miller; Distribuţie: Mel Gibson, Bruce Spence, Michael Preston

 The Road Warrior

Mad Max revine mai aprig, mai dur, mai singur ca niciodată. După ce familia i-a fost ucisă de o bandă de motociclişti în prima parte a seriei, acum are de înfruntat clanul lui Hummungus, un scelerat încă şi mai mare decât precedentul Toecutter care va vărsa mult sânge pentru un strop de benzină. Filmul nu excelează pe partea de dialog şi evenimente, nici pe construcţia personajelor, dar acţiunea este dinamitată constant, urmăririle sunt superbe iar cursa pe urma cisternei încărcate (teoretic) cu combustibil este una dintre cele mai bune pe care le-a văzut cinematografia. The Road Warrior este unul dintre rarele cazuri în care sequelul nu numai că se ridică la nivelul originalului dar chiar îl surclasează.

Despre ce e vorba: Într-un viitor post-apocaliptic în care resursa cea mai de preţ e combustibilul, un străin singuratic ajută o comunitate să lupte împotriva unei bande de barbari.
Cu ce se merge: Cu cele mai tari vehicule improvizate pe care le-a văzut deşertul
Unde duce drumul: E un mic bluff ascuns acolo dar, în orice caz, e greu să părăseşti Australia pe şosea
Moment memorabil: Cursa care acaparează ultima treime a filmului e mortală, dar ocupă cam mult pentru un singur moment, aşa că o să aleg uciderea iubitei lui Hummungus de către copilul pe jumătate bestie. Apropo, voi aţi observat că de fapt „iubita” e un el ?
Adaptare neaoşă: Individ care face plinul la ieşirea din Piteşti şi fuge fără să plătească, urmărit de minim şase echipaje de poliţie pe A1.

13. Midnight Run

SUA, 1988; Regie: Martin Brest; Distribuţie: Roberd De Niro, Charles Grodin, Yaphet Kotto, Joe Pantoliano

Midnight Run

Nu degeaba De Niro trece adesea drept cel mai bun actor al generaţiei de sale iar pelicula de faţă, prima comedie de acţiune în care a ales să joace, vine ca o confirmare a paletei mari de roluri pe care le poate îmbrăca excelent. De data aceasta face o echipă fenomenală cu Grodin, două caractere aparent antagonice care devin treptat buddies. Întotdeauna în filmele de acţiune în doi s-a mers pe formula ideală iar echipa de mai sus, cu toate contrele şi duelurile interne, este formată din doi membri care se respectă şi care împreună pot depăşi toate obstacolele aruncate în cale. Uitaţi de Lethal Weapon, Midnight Run este poate cel mai bun action comedy movie al anilor ’80.

Despre ce e vorba: Un bancher acuzat de delapidare are toată ţara pe urme, de la mafie la FBI şi vânători de recompense. Cel care îl găseşte primul reprezintă şi singura lui salvare.
Cu ce se merge: Se încearcă mai întâi cu avionul, nu merge. Apoi se schimbă tren, maşina poliţiei, ocazie, maşina furată, marfar, etc.
Unde duce drumul: Către un parteneriat din care ambii au de câştigat.
Moment memorabil: Eliberarea, împreună cu replica memorabilă – It’s not a payoff, it’s a gift.
Adaptare neaoşă: Cristian Sima e dibuit de un vânător de  recompense care în loc să-l predea autorităţilor române îi cere un apartament în Reykjavik.

12. Taste of Cherry

Iran, 1997; Regie: Abbas Kiarostami; Distribuţie: Homayoun Ershadi, Abdolrahman Bagheri

 Taste of Cherry

Domnul Badii conduce în jurul Teheranului în căutarea unei persoane care să-i accepte propunerea pentru o sumă mare de bani. Doreşte să se sinucidă şi are nevoie de cineva care să-l îngroape dacă lucrurile ies conform planului sau, în caz contrar, să-l pună pe picioare. Motivul unei asemenea decizii nu ne este prezentat şi urmărind pelicula ne vom da seama că adevărata dilemă rezidă în a trăi sau a muri, oferindu-ni-se întrebări în loc de răspunsuri. De-a lungul periplului, Badii va întâlni un tânăr soldat care va părăsi maşina speriat de ofertă, un seminarist musulman care nu poate tolera sinuciderea şi un taxidermist care, după ce punctează câteva din micile delicii care dau farmec vieţii, precum gustul fructelor proaspete într-o dimineaţă superbă, acceptă totuşi propunerea datorită banilor de care avea nevoie. Palmes d’Or la festivalul de la Cannes în 1997.

Despre ce e vorba: Un bărbat din pătura superioară a societăţii caută pe cineva care să-l îngroape după ce se va fi sinucis.
Cu ce se merge: Un Land Rover
Unde duce drumul: Prin suburbiile Teheranului către viaţă sau moarte
Moment memorabil: Răspântia de drumuri de unde, ca şi în viaţă, poţi opta pentru un drum scurt sau poţi merge pe calea mai lungă, mai grea dar mai frumoasă.
Adaptare neaoşă: Adrian Năstase dă ture cu gipanul în jurul Bucureştiului pentru a găsi un individ care să-i aprindă lumânare sau să-i ducă pacheţele cu mâncare la Jilava.

11. It Happened One Night

SUA, 1934; Regie: Frank Capra; Distribuţie: Clark Gable, Claudette Colbert

It Happened One Night

Cel mai vechi road movie din acest top a fost primul film care a înşfăcat toate cele cinci Oscaruri „de bază” – regie, scenariu, actori în roluri principale şi cel mai bun film, deschizând deopotrivă terenul pentru un gen care în anii următori avea să prospere pentru un deceniu şi jumătate – screwball comedy. Povestea dintre o tânără aristocrată fugită de acasă pentru că tatăl i-a refuzat căsătoria cu alesul şi un jurnalist şomer în căutarea unei poveşti care să-l relanseze a servit ca un pretext pentru o bătălie a sexelor şi camuflarea erotismului de cuplu sub o stare de tensiune şi conflict între protagonişti. Bineînţeles, finalul este ca în poveşti şi cei doi combatanţi sfârşesc prin a rămâne împreună, dar duelul şi peripeţiile prin care trec scriu istoria comediei.

Despre ce e vorba: O moştenitoare bogată evadată din închisoarea familiei găseşte un sprijin într-un ziarist şiret, în căutare de o poveste.
Cu ce se merge: Autobuz, pe jos, ocazie.
Unde duce drumul: „Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”
Moment memorabil: Zidul Ierihonului – metaforă pentru cenzura excesivă – separă încă neformatul cuplu, dar este previzibil de la bun început că în final acesta va cădea
Adaptare neaoşă: Se ia fata lui tăticu şi se alătură unui prezentator de monden, doar că nu va dura mai mult de câteva luni.

10. Y Tu Mamá También

Mexic, 2001; Regie: Alfonso Cuarón; Distribuţie: Gael García Bernal, Diego Luna, Maribel Verdú

Y Tu Mamá También

Filmul de căpătâi al lui Cuarón ne poartă într-un Mexic văzut prin ochii a doi adolescenţi privilegiaţi, sau să le spunem mai degrabă inconştienţi / imaturi. Iniţierea lor în tainele sexului şi ale vieţii se face prin intermediul frumoasei Luisa alături de care pornesc inopinat într-o călătorie în urma căreia lucrurile nu vor mai fi niciodată la fel. Poate că sumarul nu spune multe şi nu descifrează nicicum tainele acestei minunate pelicule, dar dincolo de faţadă se întrevăd niveluri mult mai profunde. Vedem două Mexicuri, unul idealist, privit prin ochii celor doi tineri necopţi, un altul real, frapant, brutal, auster, corupt, pe alocuri derizoriu. Iar dincolo încă şi de acest strat, o dramă personală de o magnitudine enormă presară în câteva momente de peliculă indicii năucitoare. Vocea naratorului limpezeşte blând cele trei niveluri ale filmului. Dacă credeţi că Gravity şi Children of Men sunt faine, încă nu l-aţi descoperit pe Cuarón.

Despre ce e vorba: Film în trei, doi puştani îşi conving verişoara mai mare cu zece ani să plece împreună către o plajă fictivă. Ce se întâmplă e magic.
Cu ce se merge: O maşină împrumutată, dar compania contează.
Unde duce drumul: Către la Boca del Cielo. Vamos, charrolastras !
Moment memorabil: Ultima scenă de sex. Rupe orice bariere, stârneşte
reacţii adverse şi totuşi, ceva acolo pare să funcţioneze atât de corect.
Adaptare neaoşă: Două beizadele conving o gagică să li se alăture pentru o vacanţă pe Tărâmul Soarelui. Ajung în Mamaia..

9. Pierrot le Fou

Franţa, 1966; Regie: Jean-Luc Godard; Distribuţie: Jean-Paul Belmondo, Anna Karina, Samuel Fuller

 Pierrot le Fou

Filmul reprezintă o antologie godardiană a gesturilor comise de îndrăgostiţi. Pentru a oferi conţinutul pur, Godard uşurează povestea de orice fel de norme şi bariere, valsând cu măiestrie peste genuri şi stiluri. Gagurile sunt amestecate cu drama, momentele de tensiune şi coerenţă se împletesc subit cu absurdul. Cei doi îndrăgostiţi îşi poartă amorul libertin de-a lungul unei curse prin sudul Franţei, viu şi pastelat, fiecare din ei fiind autorul unei evadări interzise. Departe de a se vrea un film de dragoste sau un film comercial, făcând abstracţie de capetele de afiş, Pierrot le Fou este probabil cel mai bun exemplu al dorinţei lui Godard de a face un film fără bariere, un conţinut pur pentru care forma să acţioneze pe post de ramă transparentă a tabloului pe care îl susţine. Ca şi Weekend, a se aborda cu mare atenţie.

Despre ce e vorba: Pierrot împreună cu Marianne, o tânără urmărită de mafie, fug în căutarea unui refugiu temporar spre Mediterană
Cu ce se merge: Un sedan roşu. Suficient.
Unde duce drumul: “Life is a comedy to those who think, a tragedy to those who feel.” – Jean Racine
Moment memorabil: Cinema-ul ca emoţie. În cadrul unei petreceri îşi face apariţia într-un rol cameo regizorul Samuel Fuller, jucându-se pe el însuşi. Întrebat de protagonistul principal care este definiţia cinema-ului, răspunsul oferit este: A film is like a battleground. It’s love, hate, action, violence, and death. In one word: emotions. Godard ne oferă emoţia pură, distilată de limitările formei organizate.
Adaptare neaoşă: Eminescu ar fi dat bine în rolul lui Pierrot, dar să mai fi tăiat din romantism

8. Paris, Texas

Franţa, SUA, Germania de Vest, 1984; Regie: Wim Wenders; Distribuţie: Harry Dean Stanton, Nastassja Kinski, Dean Stockwell

 Paris, Texas

Travis a călătorit patru ani de zile încercând să înţeleagă cum un vis frumos s-a năruit deodată din cauza geloziei şi a temerilor insinuate. Fratele său, Walt, vine să-l preia din mijlocul deşertului şi să-l readucă aproape de fiul de şapte ani care locuieşte acum cu unchiul şi mătuşa sa. Legăturile cu familia pierdută se refac mai întâi între tată şi fiu, cei doi pornind la scurt timp în căutarea membrului absent. Revederile, care prin amintiri depănate ca o confesiune asamblează tabloul familial, dezvăluie atât o istorie tristă a trecutului cât şi o reconciliere. Paris, Texas este un film despre fragilitatea relaţiilor umane şi anularea sinelui într-o lume fără repere, o parabolă emoţionantă despre pierdere, derivă şi regăsire.

Despre ce e vorba: Un călător prin deşert este preluat de fratele lui care îi readuce treptat în minte amintirile despre familie şi viaţa de dinaintea prezentului.
Cu ce se merge: Old Ford pickup
Unde duce drumul: Către o reuniune de neuitat
Moment memorabil: Pe un pod, cineva scoate din toţi plămânii scandări la adresa sistemului. Pe lângă el trece Travis în tăcere iar paralela între zgomot şi liniştea mult mai tulburătoare scoate la iveală un adevăr: cele mai dure trăiri nu se pot reda în cuvinte.
Adaptare neaoşă: Bulă părăsit de nevastă pleacă în lume şi se refugiază în alcool. După patru ani cineva îi face un filmuleţ şi îl postează pe youtube.

7. Thelma and Louise

SUA, 1991; Regie: Ridley Scott; Distribuţie: Geena Davis, Susan Sarandon, Harvey Keitel, Brad Pitt, Michael Madsen

 Thelma and Louise

Două prietene din clasa muncitoare doresc să-şi ia un weekend doar pentru ele. O simplă seară într-un bar se termină prost în momentul în care un localnic încearcă să abuzeze de una din ele, iar de aici şi până la a avea pe urme agenţii federali nu e decât un pas. Numeroşi critici au blamat pelicula acuzând-o ca fiind feministă, în timp ce reprezentantele sexului frumos au desemnat-o drept sexistă. Thelma şi Louise este un film de acţiune exploziv în care evenimentele erup în crescendo iar protagonistele, complex conturate, sunt tratate nu ca super eroine ci ca femei în carne şi oase care ştiu ce înseamnă greutăţile vieţii şi pentru care societatea nu oferă pur şi simplu o alternativă mai decentă şi mai reconfortantă. Nota zece.

Despre ce e vorba: O chelneriţă şi o gospodină aflate într-un weekend departe de casă se trezesc singure împotriva tuturor după ce una din ele îl ucide pe atacatorul celeilalte.
Cu ce se merge: T-Bird 1956 decapotabil
Unde duce drumul: Către eliberarea supremă
Moment memorabil: Thelma şi Louise aruncă în aer cisterna unui redneck, un moment de revoltă împotriva dominaţiei masculine.
Adaptare neaoşă: O vânzătoare şi o coafeză dau fuga la mare fără ştirea bărbaţilor. Apar înecate la „Ştirile de la ora cinci”.

6. Le Salaire de la Peur

Franţa, Italia, 1953; Regie: Henri-Georges Clouzot; Distribuţie: Yves Montand, Charles Vanel, Folco Lulli, Peter van Eyck, Véra Clouzot

Le Salaire de la Peur

O călătorie cu risc maxim printr-un tărâm al pericolului şi al morţii constituie firmamentul acestei pelicule excelente care de-a lungul anilor a inspirat filme precum Deliverance, Papillon sau The Wild Bunch. Regele francez al suspansului, Clouzot, reuşeşte prin filmul de faţă nu doar un periplu fulminant în inima întunericului ci o metaforă superbă a fricii existenţiale care guvernează universul acestui regizor formidabil. Satira adusă capitalismului global, prezentarea protagoniştilor ca fiinţe insignifiante într-un univers ale cărui forţe au o magnitudine mult prea mare, viziunea existenţialistă asupra lumii şi înfăţişarea cadrului iniţial de desfăşurare sub forma unui iad pe Pământ din care singura salvare duce inevitabil spre moarte sunt doar câteva din temele camuflate ale filmului. Trei ore pline de suspans încheiate cu o ironie fină ce vizează definiţia a ceea ce numim „existenţă” .

Despre ce e vorba: Patru şoferi, două cisterne pline cu nitroglicerină, două mii de dolari transportul, un drum infernal, o aventură inegalabilă.
Cu ce se merge: Ce e mai periculos decât un tir ? Un tir încărcat care stă să explodeze.
Unde duce drumul: Către destinul implacabil
Moment memorabil: Podeţul de lemn unde cisternele trebuiesc întoarse oferă un moment de tensiune pură.
Adaptare neaoşă: Poşta Română trebuie să livreze în 12 ore o telegramă de la Constanţa la Sighetul Marmaţiei.

5. The Wizard of Oz

 SUA, 1939; Regie: Victor Fleming; Distribuţie: Judy Garland, Frank Morgan

 The Wizard of Oz

The Wizard of Oz e unul dintre acele filme pe care le-aş vedea oricând, oriunde. Este una dintre cele mai bune adaptări ale unei cărţi, iar succesul de care s-a bucurat de la premiera din urmă cu 75 de ani şi până în prezent se datorează modului briliant în care speculează o dorinţă instinctivă a fiinţei umane – de a explora universul extern a ceea ce numim „acasă”, acel loc fermecat de dincolo de curcubeu unde toate visele noastre prind viaţă. Indubitabil, povestea lui Dorothy şi a camarazilor săi ar intra cu uşurinţă în primele cinci filme din orice top pe categoriile pe care le reprezintă – muzical, fantezie, family film, road movie etc. Aşa cum Variety titra: There’s an audience for Oz wherever there’s a projection machine and a screen. Probabil cel mai frumos film făcut vreodată.

Despre ce e vorba: Căutaţi în bibliotecă sau la librărie cărticica lui L. Frank Baum. Ce aţi făcut în copilărie ?
Cu ce se merge: Per pedes
Unde duce drumul: To the great, wonderful, mighty, almighty Wizard of Oz.
Moment memorabil: Dorothy cântă „Somewhere Over the Rainbow”, iar la puţin timp pelicula se aprinde în culori şi ne aflăm pe un tărâm magic – http://www.youtube.com/watch?v=PSZxmZmBfnU
Adaptare neaoşă: Un doctor, un profesor, un avocat şi o ONGistă merg la Cotroceni pentru a obţine ce le lipseşte. Oz..

4. Sullivan’s Travels

SUA, 1941; Regie: Preston Sturges; Distribuţie: Joel McCrea, Veronica Lake, Robert Warwick

Sullivan’s Travels

Filmul este un omagiu adus tuturor celor care şi-au construit o meserie din a face oamenii să râdă, iar emfaza este pusă pe importanţa umorului în vieţile noastre, lucru pe care uneori îl trecem nedrept cu vederea. Schimbând unghiul de privit, avem de-a face totodată cu o satiră la adresa tuturor producţiilor care se vor serioase, accentuând ridicol falsul dramatism şi trecând cu vederea naturalul, cu bune şi rele, al vieţii reale. Dincolo de faptul că înglobează toate genurile imaginabile la acea vreme, Sullivan’s Travels este un film despre filme care, printr-un melanj admirabil de dramatism şi gaguri, ne arată cât de important este râsul vieţilor noastre cotidiene. După cum Sullivan conchide: It isn’t much, but it’s better than nothing in this cockeyed caravan.

Despre ce e vorba: Un regizor sătul de comedii se infiltrează incognito prin pătura inferioară a societăţii pentru a învăţa despre adevăratele drame ale oamenilor.
Cu ce se merge: O caravană de lux, urmată de mult mai sănătosul mers pe jos.
Unde duce drumul: Spre o revelaţie mirifică.
Moment memorabil: Proiecţia unui film cu Mickey Mouse – Playful Pluto aduce zâmbetul pe chipurile unor oameni sărmani şi ne arată adevărata putere a comediei.
Adaptare neaoşă: Sergiu Nicolaescu porneşte pe cal prin satele din Teleorman spre a vedea cu proprii ochi cum trăiau românii pe vremea lui Mihai Viteazu.

3. Badlands

SUA, 1973; Regie: Terence Malick; Distribuţie:Martin Sheen, Sissy Spacek, Warren Oates

Badlands

Bazată pe un eveniment real, capodopera lui Terence Malick prezintă cursa mortală a unui cuplu condus de o inocenţă stranie în căutarea unui refugiu departe de ceilalţi. Protagoniştii nu ezită să ucidă, însă trăirile lor sunt detaşate de lume, imperceptibile la evenimentele externe, responsabilitatea fiind ultimul cuvânt care îi defineşte. Periplul lor se poartă prin vastele pustiuri ale Montanei, prin preerie şi zone semi-aride cu un scurt popas efemer în mijlocul codrului. Badlands a fost îndelung comparat cu Bonnie and Clyde, dar Kit şi Holly sunt înfăţişaţi ca nişte copii captivi în propriul joc, unic univers al existenţei lor. Cadrele învăluite superb într-o lumină aurie şi puritatea emoţiilor celor doi balansează armonios lipsa unei structuri narative complexe. În locul unei coloane sonore clasice s-au preferat tonurile vioaie ale compozitorului Carl Orff, care trimit spre retrăirea copilăriei.  Pentru Holly dar şi pentru spectator, The world seemed like a faraway planet.

Despre ce e vorba: O fată de 15 ani şi un băiat de 25 fug după ce îl ucid pe tatăl ei care se opune relaţiei. Curând, pe măsură ce dorinţa de singurătate creşte, se vor înmulţi şi victimele din jurul lor.
Cu ce se merge: Cu din ce în ce mai mulţi urmăritori, poliţişti şi vânători de recompense în ceafă.
Unde duce drumul: Orice vis are o trezire, but the son of a bitch looks like James Dean.
Moment memorabil: Luminile din Cheyenne – a city bigger and grander than I’ve ever seen – demarcă începutul unei deşteptări. Oh, urmat de un dans pe A Blossom Fell a lui Nat King Cole.
Adaptare neaoşă: Doi puştani inocenţi şi un pic autişti sar din copilărie în delincvenţă fugind de acasă de la Beba Veche la Sulina.

2. Five Easy Pieces

SUA, 1970; Regie: Bob Rafelson; Distribuţie: Jack Nicholson, Karen Black

Five Easy Pieces

Ca şi Easy Rider, Five Easy Pieces marchează sfârşitul unei generaţii. Aici protagonistul Bobby Dupea – al câtelea rol genial marca Nicholson ? – prezintă exponentul aflat în plină vârstă de mijloc, în căutarea unei portiţe sau evadări din universul în care pur şi simplu nu mai are loc. Structurată în două părţi – prima a îndepărtării de viaţa submediocră şi de anulare a resposabilităţii, a doua a întoarcerii acasă şi confruntării trecutului – pelicula se relevă ca o luptă a culturilor, un duel între clasic şi contemporan (cât de bine ne este prezentat, de pildă, sub forma preferinţelor muzicale ale lui Bobby, respectiv Rayette), între ancorare în cotidian şi refuzul acceptării schimbărilor. Refugiile protagonistului sunt efemere şi autodistructive – sex, alcool, nihilism, alienare. Spre deosebire de Huckleberry Finn, care ajunge să se descopere pe sine în urma călătoriei, Bobby este un proscris al eşecului. Modul în care se zbate rămâne totuşi antologic.

Despre ce e vorba:  Robert Dupea a refuzat cariera de pianist fiind un muncitor petrolier. Aflarea veştii că tatăl său este bolnav îl poartă înapoi spre origini, fiind nevoit să-şi reevalueze prezentul şi să ia o decizie definitivă.
Cu ce se merge: În maşină, cu sau fără autostopişti.
Unde duce drumul: Către o încercare în van de evadare din lumea din ce în ce mai străină.
Moment memorabil: I want you to hold it [the chicken] between your knees. Nuff said.
Adaptare neaoşă: Mutu îşi aduce aminte că odinioară putea să ajungă mare fotbalist, aşa că îşi cumpără bilet de avion şi pleacă la Londra.

1. Easy Rider

 SUA, 1969; Regie: Dennis Hopper; Distribuţie: Peter Fonda, Dennis Hopper, Jack Nicholson

 Easy Rider

Easy Rider poate fi privit simultan ca bijuterie cinematografică şi film-document al unei epoci. Imaginea celor doi singuratici rulând de la răsărit la apus prin peisajele de o minunăţie infinită ale vestului Statelor Unite, al cărei steag se regăseşte pe casca şi cadrul motocicletei unuia dintre ei, devine un simbol al libertăţii într-o ţară în care oamenilor le este frică să fie liberi. O asemenea sfidare nu este permisă într-o lume tradiţionalistă, violentă în faţa noului, astfel că sfârşitul este abrupt şi iminent. Ultimii cowboy ai vestului înainte de asimilarea acestuia în epoca modernă sunt prinşi în miezul unui caleidoscop care proiectează în prim plan disperarea şi derizoriul. Concluzia este una prezisă: oricine îndrăzneşte să fie diferit este ameninţat cu distrugerea. Un film de o magnitudine colosală realizat cu un buget modic, Easy Rider a pornit un adevărat val de filme împotriva curentului regăsindu-se în orice top al road-movie-urilor şi filmelor cult deopotrivă.

Despre ce e vorba: Doi motociclişti iau contact cu noua Americă în călătoria către sărbătoarea de Mardi Gras din New Orleans.
Cu ce se merge: „Patru roţi să-mi poarte trupul, două roţi să-mi poarte sufletul”
Unde duce drumul: Către o nouă epocă şi sfârşitul unei Americi.
Moment memorabil: Halucinaţia narcotică din cimitir – un mix de teroare, rătăcire şi abandon.
Adaptare neaoşă: Hruşcă şi Fuego se îndreaptă către Folk You în Vamă. Ajung, dar la întoarcere sunt spulberaţi de un camionagiu extremist şi astfel se încheie o epocă.

Anunțuri

Despre Victor Anica

universal spirit
Acest articol a fost publicat în Topuri și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Top Road Movies

  1. Iulian zice:

    Ma asteptam sa vad „Into the wild” pe primu loc, nu stiu daca se incadreaza perfect in acest gen, dar zic eu ca e prea fain ca sa nu mearga 🙂

    • Victor Anica zice:

      Ar putea fi, nu e singurul pe care l-am omis dar am vrut sa ma limitez la 40. Nu l-am considerat road movie pentru ca nu e atat despre drum cat despre motivele pentru care personajul pleaca. Daca ar fi fost sa-l introduc, ar fi intrat undeva intre pozitiile 15-20, in niciun caz in top ten 🙂

      • Iulian zice:

        Tin sa-ti multumesc ca datorita tie m-am uitat la „Marfa si banii” si mi s-a parut genial :)) Am mai scos Kandahar, urmeaza sa-l vad dupa excursia de maine in Buila 😛

  2. Iulian zice:

    Oricum, de multa vreme am cautat o lista cu Road Movies, asa multe la un loc n-am gasit nicaieri, mersi frumos pentru efort

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s