2001: A Space Odyssey

SF, UK, SUA, 1968

Distribuţie: Keir Dullea, Gary Lockwood, William Sylvester, Douglas Rain (voce)

Regie: Stanley Kubrick

Tagline: I can feel it. I’m afraid

A Space Odyssey

Înainte de a trece la subiect, ţin să menţionez că rândurile care urmează nu se vor nicidecum o explicaţie a unui film care a fost făcut nu pentru a oferi explicaţii ci interpretări. Prima oară am văzut pelicula ȋn urmă cu cinci ani şi recunosc că nu am prins mare lucru dintrânsa, multe simboluri scăpându-mi cu uşurinţă. Recitind cartea, care explică mult mai clar o parte din film, şi revăzând pelicula, consider că este momentul potrivit să las câteva impresii. Celor ce doresc să vadă un model de interpretare, le recomand să intre aici : http://www.kubrick2001.com/.

Genul SF (acel SF capabil să ridice ȋntrebări fundamentale, lăsând deoparte producţiile pentru care el se rezumă strict la creaturi extraplanetare mâncătoare de oameni sau naraţiuni banale plasate ȋn peisaje stelare fade; nu, nu mă refer la Alien şi Star Wars, sper că m-aţi ȋnteles), poate ancora spectatorul ȋn miezul unor filozofii din care acesta să iasă cu greu, ca dintr-o ȋndelungă mahmureală. Fie că este vorba de lumi ale viitorului, de conflictul om-maşină, de evoluţia umană cu două tăişuri sau de implicaţiile viitoare ale unor probleme actuale ȋncă neadresate, un film ştiinţifico-fantastic poate avea o uimitoare capacitate de imersie a privitorului. Odiseea spaţială, folosindu-se de toate atributele cunoscute la acea vreme (şi nu numai), nu a fost ȋncă, ȋn cei 45 de ani de la apariţie, egalată ca ȋntreg.

Kubrick şi Clarke ȋn 1964

Kubrick şi Clarke ȋn 1964

Producţia este rezultatul ȋmbinării imaginaţiilor a două minţi geniale: regizorul Stanley Kubrick, respectiv celebrul scriitor de science-fiction – Arthur C. Clarke. Colaborarea dintre cei doi a ȋnceput ȋn 1964: Kubrick, care abia terminase memorabila satiră SF „Dr. Strangelove or: How I Learned to Stop Worrying and Love the Bomb„, căuta un colaborator pentru a realiza o peliculă care să vorbească despre relaţia om-univers. Clarke, stabilit ȋncă de pe atunci ȋn Ceylon (astăzi Sri Lanka), i-a fost propus lui Kubrick de către Roger Caras, membru al studiourilor Columbia Pictures. Iniţial, Clarke i-a oferit lui Kubrick şase povestiri de-ale sale drept bază a unui viitor film. Kubrick a ales una – Santinela (The Sentinel), ce va avea să fie transformată ȋn capitolul doi al peliculei. În anul ce a urmat primei lor discuţii, Kubrick şi Clarke au ȋntreprins numeroase cercetări ȋn sfere diferite: astronomie, antropologie, cultură ştiinţifico-fantastică. La titlul cunoscut ȋn prezent s-a ajuns după câteva botezuri diferite, Kubrick optând ȋn cele din urmă pentru termenul „odisee” ca o paralelă la opera lui Homer, explicând că atracţia grecilor pentru nemărginirea oceanului este similară cu fascinaţia exploratorilor contemporani pentru spaţiul cosmic. Anul 2001, cel al plasării actualei odisei, marchează ȋnceputul unui nou mileniu dar este considerat de unii specialişti şi un omagiu adus legendarei pelicule a lui Fritz LangMetropolis – a cărei acţiune este plasată cu un an ȋnainte, ȋn 2000.

În paralel cu strângerea materialului pentru film, povestirea de la baza acestuia, Santinela, a evoluat pe parcursul a doi ani ȋntr-un roman care a fost adaptat ulterior ȋn scenariu. Există totuşi unele diferenţe importante ȋntre carte şi film, atât de conţinut cât şi de stil. Astfel, ȋn vreme ce prima este mult mai clară, explicând suficient de amănunţit detalii precum motivaţia lui HAL sau originea monolitului, filmul preferă să păstreze o distanţă, alegând simbolurile interpretabile ȋn locul concretului. Kubrick afirma la un moment dat: ” The feel of the experience is the important thing, not the ability to verbalize it. I tried to create a visual experience which directly penetrates the subconscious content of the material.”, confirmând intenţia de a lăsa ȋnţelesul şi conotaţiile ascunse ale simbolurilor la alegerea spectatorului. Interesant rămâne faptul că, spre deosebire de o ecranizare clasică, ȋn acest caz cartea şi filmul au evoluat reciproc, inspirându-se simbiotic.

Clipa deşteptării

Clipa deşteptării

Primul capitol al filmului – The Dawn of Man (Zorii Umanităţii) – este precedat de o uvertură cât timp ecranul rămâne ȋncă negru. Putem specula că momentul se vrea unul ante-creaţie, ȋnainte de naşterea universului actual. Scena de ȋnceput ȋnfăţişează un grup de australopiteci ce luptă pentru supravieţuire ȋn inima Africii. De fapt, ei constituie precursorii primitivi ai speciei umane, definiţi prin curiozitate şi frică. Fragilitatea existenţei lor este dovedită prin atacul brusc al unui leopard şi prin uşurinţa cu care cedează teritoriul unui trib advers. Deşi ȋn jurul tribului paşte o turmă de tapiri, aceştia nu pot fi transformaţi ȋn hrană, deoarece, ȋn lipsa unor instrumente de atac, regimul membrilor este erbivor. Într-o noapte, un monolit este plasat ȋn faţa grotei ȋn care grupul se adăpostea. Kubrick lasă ȋn mod deliberat originea acestuia ȋn ambiguitate, dar cartea lui Clarke menţionează clar că monolitul a fost plasat de o civilizaţie cu mult mai avansată (şi mai veche), pentru a marca un prim pas ȋn dezvoltarea a ceea ce va deveni ulterior omenire. Coloana sonoră reȋnvie printr-un sunet prelung, răvăşitor, ce s-ar traduce printr-o incantaţie religioasă fără cuvinte, un murmur sacru ce anunţă o revelaţie imensă. Într-o scenă simbol al cinematografiei, un australopitec descoperă potenţialul distructiv al unei bucăţi de os pe care o va folosi, ȋmpreună cu membrii grupului său, pentru a se apăra, a alunga şi chiar a ucide căpetenia tribului rival, pe fundalul inconfundabilei (de la Odisee ȋncolo) Also Sprach Zarathustra a lui Richard Strauss, o trimitere la conceptul nietzschenian de Übermensch . Primul pas spre evoluţie – descoperirea uneltei – a fost făcut.

Vals Cosmic

Vals Cosmic

A doua parte debutează cu un match cut, (cadru care face legătura între două elemente, spaţii sau compoziţii ale căror subiecte sunt similare, pentru a asigura o legătură simbolică şi totodată un sens de continuitate) între fragmentul de os devenit armă şi o platformă orbitală. Deşi există numeroşi critici care au argumentat că unitatea spaţială este tot un mijloc de atac, existând premisele unei sarcini nucleare la bord, esenţial este că ambele elemente reprezintă unelte, instrumente folosite de oameni în atingerea unui scop, în diferite faze ale evoluţiei lor. Prin juxtapunerea celor două elemente Kubrick realizează un salt de patru milioane de ani în viitor, de la o proto-umanitate la pionieratul omenirii asupra cosmosului.

Ne aflăm în mijlocul unui voiaj Pământ – Lună din care, pe fundalul sonor al Dunării Albastre a lui Johann Strauss, aflăm câteva din bizarele reguli ce guvernează spaţiul extraterestru: obiectele plutesc, însoţitoarele de zbor sunt „ţintuite” de podea prin pantofi speciali, mâncarea vine sub forma unor fluide sorbite cu ajutorul paielor iar toaleta are instrucţiuni kilometrice de folosire. Este sugerată discret o potenţială pierdere a controlului, un preludiu la ceea ce va urma în următorul capitol.

Descoperirea monolitului selenar se produce în împrejurări total diferite de cele ale australopitecilor. Omul contemporan şi-a pierdut aproape total frica de necunoscut prin explorarea necunoscutului însuşi iar curiozitatea i s-a convertit ciudat într-o nevoie de a fotografia elementul nou, insolit. Simultan declanşării aparatului de fotografiat se produce un semnal trimis de monolit undeva în galaxie; o nouă treaptă pe scara evoluţiei este considerată încheiată.

That's a very nice rendering, Dave

That’s a very nice rendering, Dave
Ca un copil, Dave (Keir Dullea) ȋi prezintă lui HAL desenul naiv

Partea a treia are loc 18 luni mai târziu, deschizându-se cu voiajul navetei Discovery spre destinaţia către care a fost trimis semnalul monolitic. Spre deosebire de roman, planeta ţintă a fost comutată de la Saturn la Jupiter, fapt datorat în principal dificultăţilor echipei de efecte speciale de a transpune în mod realist inelele planetei. Ani mai târziu, odată cu recepţionarea primelor imagini saturniene ale sondei spaţiale Voyager, Clarke avea să admită că diferenţele între viziunile proprii şi realitate erau, într-adevăr, colosale.

La bordul lui Discovery se află cinci savanţi, dintre care trei în stare de criogenare, şi unitatea centrală HAL (Heuristically programmed Algorithmic computer, dar avansaţi fiecare iniţială cu o literă şi veţi obţine un surprinzător rezultat), sistemul nervos al întregii nave care, prin numeroase camere de supraveghere şi sisteme interne, veghează în permanenţă la bunăstarea misiunii (nu neapărat a echipajului, după cum urmează să aflăm).

HAL devine rapid personajul care se evidenţiază cel mai bine. O creaţie a omenirii, cu o inteligenţă mult peste a oricărui membru al acesteia, HAL este incapabil să simtă singurătatea spaţiului cosmic, căldura, frigul, foamea, lipsa oxigenului, ameţeala, senzaţii tipic omeneşti. Nu şi deziluzia ratării unei misiuni, fapt ţinut în secret până în momentul constatării inutilităţii specimenelor prezente la bordul navei. Cuprins de o revoltă luciferică, HAL observă inferioritatea echipajului uman care îi pare format mai degrabă din nişte minioni neajutoraţi ce depun o imensă cantitate de efort pentru a realiza sarcini minuscule.

Computer malfunctioning, game over

Computer malfunctioning, game over

HAL sesizează mai întâi o falsă defectare a antenei de comunicare cu Pământul. Când cei doi membri conştienţi decid să îl deconecteze, HAL le citeşte planul pe buze şi îi convinge să iasă din nou în spaţiu pentru o verificare suplimentară. Ulterior, ucide unul dintre ei însă cel de-al doilea reuşeşte să pătrundă în interior şi să îl dezactiveze. Este poate scena cea mai dramatică a filmului iar rugăminţile robotului de anulare a operaţiunii, spuse pe acelaşi ton fad, sunt oarecum emoţionante. Concluzia de bază este că omul a evoluat într-atât încât nu doar că îşi poate distruge semenii cu armele create, ci se poate distruge pe sine însuşi. În cele din urmă însă, inventivitatea şi curajul care l-au caracterizat genetic dintotdeauna îi aduc încă o dată salvarea. Chiar şi aşa ochiul electronic rece al lui HAL va avea să nască multe angoase, dacă nu fobii, în subconştientul colectiv.

Ultimul capitol al filmului pune omul faţă în faţă cu supremul mister – moartea. Astronautul supravieţuitor de pe Discovery ajunge la monolitul ce orbitează în jurul gigantei Jupiter pentru a fi transportat, printr-o poartă stelară, într-o altă dimensiune a universului. După ce traversează spaţiul la viteze imposibil de conceput, metaforizate pe alocuri printr-o pletoră de halucinaţii, bărbatul apare ulterior într-o cameră în care experimentează faze avansate ale vieţii sale, culminând cu sfârşitul acesteia. Este însă un sfârşit fizic, pentru că concluzia la care suntem aduşi de Kubrick este aceea a eternităţii spiritului, următorul salt în evoluţie fiind transformarea omului într-o formă de energie pură, eliberată de graniţele trupului şi ale materiei – un copil stelar protejat de o aureolă, privind Pământul efemer de undeva din afara timpului.

To Infinity and Beyond

To Infinity and Beyond

Pe lângă imaginile vizuale incredibile, coloana sonoră este impresionantă. Kubrick se foloseşte de alternanţa sunet – tăcere pentru a scoate ȋn evidenţă imensitatea rece a spaţiului cosmic (ȋn vid undele sonore nu se propagă, acest lucru scăpând din vederile multor regizori, chiar şi lui Ridley Scott, al cărui Alien, deşi are tagline ul „In space no one can hear you scream”, pierde din vedere muţenia deplină a cosmosului). Primele patruzeci şi ultimele douăzeci de minute ale filmului se desfăşoară acompaniate de o coloană sonoră mută. Când avem parte de fundal sonor, asistăm fie la dialoguri, fie suntem ȋnsoţiţi de bucăţi celebre de muzică simfonică, ȋnsă dialogul şi muzica nu se amestecă ȋn niciun moment sporind, ȋn funcţie de situaţie, structura narativă sau lirismul.

Deşi Kubrick şi-a ȋncărcat pelicula cu simboluri, acestea sunt ȋn mare măsură indefinite, fiind interpretabile ȋn diferite variante. Cu toate că simbolurile religioase sunt ascunse unei priviri superficiale (cuvântul „God” este inexistent ȋn scenariu), ele sunt prezente ȋn fiecare capitol. Spre exemplu, apropierea australopitecilor de monolit se face ȋntr-un mod care aminteşte de un detaliu al Capelei Sixtine şi poate fi privit ca o muşcare din fructul interzis (Cunoaşterea), uciderea unui seamăn dintr-un trib advers este o trimitere la Cain şi Abel, revolta ȋmpotriva creatorului poate fi ȋntrevăzută prin acţiunile lui HAL ȋmpotriva echipajului uman iar finalul confirmă imortalitatea spiritului. Kubrick a refuzat ȋnsă oferirea oricărui şablon universal de interpretare, afirmând ȋn nenumărate rânduri că Odiseea ar trebui să constituie un nucleu generator de concepţii şi speculaţii, nicidecum o cale bătută ȋn cuie. A fost ȋnsă genial ȋn a oferi o osatură solidă pentru un număr infinit de interpretări.

Ca suficient de multe capodopere, Odiseea spaţială nu s-a bucurat de prestigiul cuvenit de la bun ȋnceput. Într-un an 1968 ȋn care Oscarul pentru cel mai bun film s-a dus, ȋn mod dubios, la un musical – Oliver!, deşi epoca lor trecuse binişor, filmul de faţă abia a ȋncasat un premiu pentru spectaculoasele efecte vizuale. Cu toate că ȋnceputul mileniului curent nu ne-a găsit foarte departe de planeta mamă, rolul cinematografic al Odiseei rămâne decisiv, măcar şi prin superbele posibilităţi pe care le ridică asupra evoluţiei umane şi viitorului acestei specii, deşi tentaculele sale se ramifică mai adânc ȋn tainele universului. Odiseea spaţială rămâne un monolit indestructibil al filmelor din toate timpurile.

5* out of 5*

Reclame

Despre Victor Anica

universal spirit
Acest articol a fost publicat în Recenzii și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la 2001: A Space Odyssey

  1. Pingback: Gravity | LET'S TALK ABOUT MOVIES !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s